Cristiano Ronaldo s-a decis asupra viitorului său! Anunțul făcut de publicația AS

  • Publicat:
  • Actualizat:

Televonela plecării lui Cristiano Ronaldo s-a încheiat. Așa cum toată lumea anticipa, starul portughez a ales să continue la Madrid, alături de Real.

Anunțul a fost făcut de cei de la AS care informează că după o discuție cu conducerea clubului, Cristiano Ronaldo a luat decizia de a-și continua cariera la Real Madrid.

În urmă cu o lună, imediat după declanșarea anchetei legată de frauda fiscală în valoare de 14,7 milioane de euro, Ronaldo anunța că este dezamăgit de modul în care Real Madrid s-a raportat public față de acest scandal, iar presa internațională a speculat pe seama unei eventuale despărțiri.

Cristiano Ronaldo, în vârstă de 32 de ani, se află la Real Madrid din 2009. A marcat 406 goluri în cele 394 de meciuri jucate pentru ‘galactici’ și a câștigat 11 trofee alături de echipa de pe ‘Santiago Bernabeu’.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal unde erau

De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin

Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”

Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool

A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil

David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..

Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat

Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată

Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc

Plata cu cardul. Se dau banii înapoi. Anunț pentru românii care plătesc mereu cu cardul bancar

Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon

BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU

Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”

Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor

Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația

Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă

×